Multe legende venite de dincolo de timp vorbesc despre pămînturi sfinte aflate pe locul unde acum domină Marea Neagră. Unii cercetători afirmă că aici este localizată străvechea Atlantidă, cu templele sale, în special Templul lui Apollo, zeul soarelui, a cărui origine hiperboreană începe să capete un contur tot mai precis. Din străvechea Atlantidă, se zice, a rămas doar Insula Şerpilor.
Insula Şerpilor a fost un teren mistic, un loc de trecere între două lumi. Aici, pe colţurile de stîncă acum pustii, se ridica pe vremuri un superb templu care a fost închinat solarului Apollo. Apele mării îi protejau pe preoţii solari de vizitele curioşilor şi ale profanilor. De unde îşi trage numele Marea Neagră?
Unii spun că e din cauza lipsei, la anumite adîncimi, a florei şi faunei, din cauza toxicităţii apelor. Alţii spun că numele vine de la valurile care altădată scufundau corăbiile care se avîntau să o străbată. Istoricii misticii, în special ai istoriei atlante, ştiu că numele provenea de la stăpînitorii mării. Cei care au fost cunoscuţi sub numele de Cavaleri Negri şi ai căror urmaşi au dat Ţării Româneşti şi Moldovei pe cei mai de seamă descălecatori, între care şi Negru Vodă. Printe cei care cunoşteau secretul misticei Atlantide a Mării Negre a fost şi Mihai Eminescu, care a vorbit în versurile sale de enigmaticul tărîm magic. Recitiţi "Memento mori": "Din Fundul Mării Negre, din înalte-adînce hale / Dintre stînce arcuite, din gigantice portale / Oastea zeilor Daciei în lungi şiruri au ieşit… Zeii Daci ajung la marea, ce deschide-a ei portale, / Se reped pe trepte nalte şi cobor în sure hale / Cu lumina, ei îngroapă a lor trai întunecos; / Dară ea, înfiorată de adînca ei durere, / În imagini de talazuri cînt-a Daciei cădere / Şi cu-albastrele ei braţe ţărmii mîngîie duios."
"Marele Diodor amintea în scrierile sale Insula Şerpilor, cunoscută ca Insula Leuky: "În faţa ţinutului celţilor, în părţile Oceanului, este o insulă numita Leuky, adică Alba. Latona, mama lui Apollo, s-a născut aici şi din cauza asta Apollo este mai venerat aici decît ceilalţi zei… Această insulă era numită şi Helixea (Felicia) sau “nesos makaron”, Insula Preafericiţilor. Nu departe de acolo erau munţii Riphei (Carpaţi)…"
Preafericiţii sau Blajinii erau urmaşii atlanţilor, cunoscuţi şi sub numele de ramani. Despre ei textele vechi amintesc că locuiau pe lîngă apele cele mari în care se varsă toate apele, iar folclorul românesc spune că în acele tărîmuri îşi are Dumnezeu cetatea de unde guvernează toate ale lumii, bune şi rele.
Ipoteza existenţei unei Atlantide pe teritoriul actualei Mări Negre a fost îmbrăţişată şi de Robert Ballard. Acesta susţine că în urmă cu circa 7.000 de ani, fîşia de pămînt care separă Mediterana de lacul Mării Negre a cedat sub presiunea apei. Revărsarea acesteia a fost catastrofală pentru civilizaţia momentului respectiv. Forţa apei a distrus totul în calea ei, iar egalizarea celor două nivele s-a făcut abia după 40 de zile. O serie de construcţii ciudate au fost depistate, cu ajutorul sonarului, pe fundul mării. Să fie oare vorba despre Atlantida? Cercetările nu au avansat...
Cei care ajung să vadă ruinele Histriei rămîn uimiţi înaintea construcţiei în sine. Pentru că, încă de la intrare, ochiul specialistului depistează o "anomalie" a tehnicii vechi. Este vorba despre un sistem de coloane orizontale peste care a fost construit zidul propriu-zis. Pentru cei care nu sînt specialişti, le spunem doar că astfel de construcţii folosesc, la ora actuală, arhitecţii japonezi pentru a atenua şocul cutremurelor. Este celebrul sistem de "clădiri pe role" care asigură siguranţa înaintea cutremurelor de orice fel. De unde cunoşteau grecii veniţi aici, pe ţărmul Mării Negre, această tehnică? Şi dacă o cunoşteau, de ce cetăţile din patria lor şi din alte zone colonizate nu au fost construite în acelaşi mod?…
Dar asta nu e tot. Printre o serie de descoperiri bizare se numără şi izvoarele cu apă termală din mlaştina Mangaliei. Nu pentru că izvoarele ar fi fierbinţi, ci pentru că nimeni nu a reuşit să dea un răspuns exact asupra originii lor. Iniţial, geologii au zîmbit şi au spus că izvoarele fierbinţi nu sînt unice în lume şi că se formează simplu, prin parcurgerea unui platou calcaros, trecînd prin nişte concreţiuni carbonice mai ciudate. Mai exact, izvoarele existau sub vechea Mare Sarmatică, cea care acoperea în urmă cu milioane de ani teritoriul României. Depunerile sedimentare le-au acoperit şi le-au conservat pentru mai tîrziu, iar schimbarea reliefului marin într-unul de cîmpie ar fi adus la suprafaţă şi vechiul fund al mării şi odată cu el izvoarele termale. Numai că explicaţia asta nu ţine, afirmă geologii. Pentru că în nici un alt loc identic nu există ape termale! Şi atunci, cum au apărut izvoarele din mlaştina Mangaliei? Toate cele 20 - 30 de izvoare curg prin nişte concreţiuni sub formă de trunchi de con care prezintă un orificiu central. Iar trunchiul de con este realizat artificial, ceea ce înseamnă că avem de-a face cu un sistem de încălzire centrală vechi de mii de ani.
Undeva, pe cel mai înalt deal dintre Ceahlău şi Urali, se găsea pînă nu demult singura cetate acoperită din lume. Pornindu-se de la importanţa construcţiei, s-a ajuns la concluzia că, în vremuri îndepărtate, dealul Cătălina, aparţinînd judeţului Iaşi, îndeplinea, pe lîngă un rol de apărare în faţa năvălitorilor şi unul iniţiatic, fiind un perimetru sacerdotal important. Avînd o vechime de peste 3000 de ani, cetatea era protejată de un acoperiş care se ridica la o înălţime de aproximativ 30 de metri. Dar, dacă motivaţia construirii zidurilor a fost una de ordin strategic şi militar, pentru existenţa acoperişului nu s-a găsit, deocamdată, nici o explicaţie logică şi acceptabilă de marea majoritate a specialiştilor. Şi totuşi…
În anii ‘70, încă mai exista un basorelief în care apăreau apărătorii cetăţii care luptau cu nişte inamici nevăzuţi din aer. Dar cine putea să atace din aer acum 3000 de ani?! Se spune că triburile care locuiau în zonă au construit-o de teama zeilor care îşi pedepseau din cînd în cînd supuşii, ori de cîte ori aceştia nu-şi aduceau prinosul pe altarele lor. Dar cine erau acei zei, acei luptători care se puteau deplasa prin aer?
Arheologii care s-au ocupat în urmă cu zeci de ani de studierea rămăşiţelor cetăţii, au constatat că, pe o rază de aproximativ 600 de metri faţă de locul construcţiei, pămîntul nu era deloc fertil, iar la o adîncime de aproximativ 80 de centimetri exista o peliculă de pămînt carbonizat, cu o grosime de circa 25 de centimetri. Concluzia a fost stranie şi inacceptabilă pentru istoricii de atunci: urme de ardere pe o adîncime asemănătoare putea lăsa doar o armă… atomică de putere medie. Cu toate acestea, cetatea nu a fost mistuită de foc, ceea ce demonstreaza că aparatorii săi ştiau să se apere. Oare aveau arme cel puţin la fel de redutabile cu ale atacatorilor?
Mihăileşti, judeţul Argeş. Ani de zile, localnicii au dezgropat trunchiuri de copaci, fără să ştie că în sobele lor ardea lemn multi-milenar. Pădurea de la Mihăileşti este îngropată la o adîncime cuprinsă între 25 şi 30 de metri şi conţine soiuri dispărute de mult de stejar, gorun, fag şi tei, toate cu o vechime cuprinsă între 10.000 şi 12.000 de ani. Copacii au fost extrem de bine conservaţi din cauza compoziţiei sărate a nisipului care i-a acoperit.
Cercetările extinse au arătat că pe linia Glina-Bobeşti, Jilava, Domneşti, Mihaileşti-Cornetu, se găseau locuri asemănătoare, totul trecînd graniţa către Bulgaria. Dar nu descoperirea în sine a fost bizară, cît mai ales compoziţia nisipului, care i-a determinat pe specialişti să emită o ipoteză fascinantă: nisipul a fost depus de un val seismic cu o înălţime ametiţoare de circa 150-200 metri şi care ar fi măturat zona Europei de sud, inclusiv actualul teritoriu al României.
Urme de valuri seismice uriaşe au fost descoperite peste tot în lume şi producerea lor a fost pusă pe seama căderilor de meteoriţi, funcţie de mărimea lor şi a exploziilor vulcanice. Un astfel de meteorit a generat şi uriaşul val care a măturat România şi care, în mod sigur, a distrus tot ce exista în urmă cu 10-12.000 de ani.
Orăştie. Resturi de cetăţi dacice. Ani de zile, istoricii şi arheologii au făcut săpături pentru a dezlega misterul mortarului dacic. Şi în timp ce încercau să dea nişte răspunsuri, au apărut alte întrebari. E vorba despre terasele pe care au fost construite cetăţile şi care nu reţin deloc apa de ploaie. Ca şi cum interiorul muntelui ar fi gol. S-a mers mai departe şi s-a analizat solul terasei. Stupoare, compoziţia sa este identică cu cea a oţelului inoxidabil. Dar cum s-a putut obţine o astfel de puritate în urmă cu mii de ani şi de către cine? Pentru că dacii nu aveau nici măcar sabiile din oţel. Poate că şi aceste cetăţi să fi aparţinut altei civilizaţii? Aceleiaşi civilizaţii care a construit băi speciale pentru stăpînii cetăţilor de pe vîrf de munte.
Băile erau alimentate concomitent de izvoare reci, care veneau din interiorul muntelui, dar şi de izvoare termale, pe alocuri sulfuroase. Iar în mijlocul imenselor bazine exista un mic stîlp făcut din cristale. Se spunea că dacă regii făceau baie în anumite zile în acele bazine, erau feriţi de boli şi nu-i învingea nici un adversar.
Dar băile erau aproape necunoscute oamenilor de la munte, luptătorilor care aveau cuşme şi postavuri din lînă şi mai puţin din cînepă. Atunci cine a realizat ciudatele construcţii? Este o întrebare care vă rămîne multă vreme fără răspuns.
Bucegii sînt un alt loc unde s-a spus că ar fi trăit atlanţii, că acolo, sus, la Babele, ar fi ultimul loc rămas după scufundarea Atlantidei. Greu de spus ce e realitate şi ce e legendă, dar toţi voievozii acestui popor îşi pregăteau soldaţii sus, pe platourile Bucegilor şi ascundeau tezaurul ţării în peşterile care străbat munţii în toate părţile.
Mai mult, în ultimii ani, radiesteziştii şi alte persoane cu diverse capacităţi paranormale, susţin că au descoperit cîmpuri şi linii de forţă de o putere fantastică. Unii dintre ei spun că au contactat entităţi superioare care s-au prezentat ca fiind spirite ale atlanţilor de demult, iar alţii susţin că, de fiecare dată cînd sînt în zonă, simt prezenţa unor entităţi energetice...
